Delta Speed Solutions

Cum ne puteti contacta

031.805.30.25
0314100254
office@delta-inmatriculari.ro

Departament vanzari

0735.705.555 / 0731.314.161 / 0731.314.157

Program de lucru

luni-vineri: 8.30 - 17.30

Punct de lucru

Bd. Barbu Vacarescu, nr. 164A, sector 2, Bucuresti
in incinta hotel Caro

 

Acte necesare pentru inmatricularea auto in 2017: afla toate detaliile

foto main

Eliminarea taxei de mediu incepand cu 1 februarie 2017 a scazut semnificativ cheltuielile necesare inmatricularii unui autovehicul in Romania.

Procedura de inmatriculare ramane insa una destul de complicata, iar proprietarii stau ore in sir la coada la Directia Regim Permise de Conducere si Imatriculare a Vehiculelor. Eliminarea timbrului de mediu i-a determinat pe toti cei care pana acum circulau fie cu masina inmatriculata pe numele fostului proprietar, fie cu placute rosii sau cu autoturisme inmatriculate in Bulgaria sa ia cu asalt directia de inmatriculari pentru a putea circula, de acum incolo, in deplina legalitate.

De asemenenea, proprietarii nu mai sunt obligati nici la plata taxei de inmatriculare permanenta, pentru autovehicule cu masa de pana la 3.500 kilograme, si nici la plata taxei de autorizare provizorie a circulatiei autovehiculelor neinmatriculate.

In ciuda eliminarii acestor taxe, inmatricularea are in continuare in spate o birocratie complicata, pentru care sunt necesare mai multe documente si cateva zile libere pentru a rezolva cu actele. Daca nu ai suficient timp la dispozitie pentru atatea drumuri si nici nu vrei sa astepti la cozi interminabile, mai ales acum, cand sute de soferi isi inmatriculeaza masinile, dupa eliminarea timbrului de mediu, atunci poti apela la serviciile noastre de inmatriculari auto. Documentele finale iti sunt livrate acasa, iar tu nu trebuie sa iti mai faci griji pentru procesul birocratic.

De ce acte ai nevoie pentru inmatricularea unei masini noi, achizitionata din Romania?

Persoanele fizice si juridice care au cumparat un autovehicul nou din Romania si vor sa il inmatriculeze trebuie, in primul rand, sa detina actele de achizitie, fara de care nu pot demara procedura de inmatriculare. Firma de la care acestia cumpara masina este cea care trebuie sa elibereze si cartea de identitate a autovehiculului.

La directia de inmatriculari acestia vor trebui sa mearga si cu polita RCA, dar si cu o chitanta de 37 de lei (contravaloarea certificatului de inmatriculare) pe care o pot plati si online, la Trezorerie. Placutele cu numerele de inmatriculare mai scot din buzunar 40 de lei, pentru un numar la rand, sau 85 de lei pentru un numar preferential.

Iata lista tuturor actelor necesare:

  • Cerere de inmatriculare
  • Fisa de inmatriculare vizata la circa financiara de care apartine proprietarul
  • Cartea de identitate a autovehicului (original si copie simpla)
  • Actul de identitate al solicitantului (original si copie simpla)
  • Copie dupa asigurarea RCA valabila
  • Chitanta care atesta plata certificatului de inmatriculare (37 de lei)
  • Dovada platii pentru placutele de inmatriculare
  • Procura notariala, in cazul in care actele nu sunt depuse de titular

In cazul persoanelor juridice, mai este nevoie si de documentele care atesta dobandirea personalitatii juridice, denumirea si sediul, in copie simpla, precum si imputernicirea pentru reprezentantul legal al acestora.

De ce acte ai nevoie pentru inmatricularea unei masini noi, achizitionata dintr-un stat membru UE?

Procedura de inmatriculare pentru o masina importata dintr-un stat membru UE este similara cu cea de inmatriculare a autovehiculelor noi cumparate din Romania. Singura mentiune este ca, daca persoana care solicita inmatricularea mijlocului de transport achizitionat din alt stat membru UE nu este inregistrata in scopuri de TVA, aceasta trebuie sa mai depuna, pe langa celelalte documente, si acest act:

  • formularul „Certificat privind atestarea platii taxei pe valoarea adaugată, in cazul achizitiilor intracomunitare de mijloace de transport”, prevazut de Ordinul presedintelului ANAF pentru aprobarea modelului si continutului formularelor „Certificat privind atestarea platii taxei pe valoarea adaugata, in cazul achizitiilor intracomunitare de mijloace de transport”. Acest formular se obtine de la sediul ANAF.

In plus, un autovehicul care intra pentru prima data in circulatie va trebui omologat si trebuie eliberata cartea de identitate a vehiculului.

Acte necesare pentru inmatriculare vehicul din afara UE:

  • Fisa de inmatriculare vizata la Directia Taxe si Impozite Locale de care apartine proprietarul
  • Actele de identitate ale autovehiculului (original si copie simpla)
  • Actul de identitate al solicitantului (original si copie simpla)
  • Copie dupa asigurarea RCA valabila
  • Dovada efectuarii formalitatilor vamale de import (original sau copie legalizata, plus o copie simpla)
  • Chitanta care atesta plata certificatului de inmatriculare (37 de lei)
  • Dovada platii pentru placutele de inmatriculare (40 de lei – numere de inmatriculare la rand, 84 de lei – numere preferentiale)
  • Procura notariala, in cazul in care actele nu sunt depuse de titular

In cazul persoanelor juridice, mai este nevoie si de documentele care atesta dobandirea personalitatii juridice, denumirea si sediul, in copie simpla, precum si de imputernicirea pentru reprezentantul legal al acestora.

Proprietarii care vor sa inmatriculeze in Romania o masina cumparata din afara Uniunii Europene au la dispozitie doua modalitati: prin procedura de import sau prin procedura de restabilire a domiciliului.

Procedura de restabilire a domiciliului este valabila numai in cazul persoanelor care locuiesc cu forme legale de cel putin 1 an in statul din afara UE si au dobandit masina de cel putin sase luni. In acest caz, ele sunt scutite de plata taxelor vamale. Iata ce pasi trebuie urmati in aceasta situatie:

  1. Depunerea unei cereri la Serviciul Comunitar de Evidenta Populatiei la care este arondat, pentru a-si restabili domiciliul in Romania
  2. Obtinerea unei carti de identitate sau a unui pasaport cu noile date de domiciliu
  3. Adeverinta care sa ateste perioada in care proprietarul masinii a avut domiciliul in strainatate. Acest document se obtine de la Directia Pasapoarte si se depune la Autoritatea Nationala a Vamilor.
  4. Angajament scris al proprietarului ca isi va restabili domiciliul in Romania in decurs de sase luni, in cazul in care masina ajunge in tara inaintea lui, precum si plata unei garantii vamale reprezentand cheltuielile cu taxele vamale, care poate fi recuperata ulterior.
  5. Garantia ca masina nu va fi folosita in scop comercial

Procedura de import se adreseaza cetatenilor romani care au locuit mai putin de un an in statul din afara UE si care au cumparat o masina in ultimele sase luni. Acestia vor plati TVA si taxe vamale (10%) pentru inmatricularea in Romania, insa pot fi scutiti de taxele vamale, daca prezinta un certificat care sa ateste provenienta din UE a masinii.

In cazul masinilor aduse in Romania din state din afara UE, acestea trebuie inmatriculate in maximum 30 de zile de la data in care au intrat in tara. Exceptie fac autovehiculele care nu circula pe drumurile publice.

foto 1

Care sunt documentele necesare pentru inmatricularea unei masini second hand ce a mai fost inmatriculata in Romania?

Numarul masinilor second-hand vandute in Romania este semnificativ mai mare decat cel al autovehiculelor noi, iar principalele avantaje mentionate de cumparatori sunt preturile mici si ocazia de a-si cumpara un autovehicul de la un brand renumit pentru calitate. Iata de ce acte ai nevoie pentru a inmatricula un autovehicul second-hand din Romania:

  • Cerere de inmatriculare
  • Cartea de identitate a autovehiculului (original si copie)
  • Contract de vanzare-cumparare original si copie (pentru persoanele fizice, cu vizele de radiere/inscriere de la Administratia Financiara)
  • Dovada efectuarii inspectiei tehnice periodice, care trebuie sa fie inca valabila
  • Actul de identitate al proprietarului (original si copie)
  • Copie dupa asigurarea RCA valabila
  • Chitanta care atesta plata certificatului de inmatriculare (37 de lei)
  • Certificatul de inmatriculare al fostului proprietar, cu mentiunea in scris: ”Instrainat catre…”
  • Dovada platii pentru placutele de inmatriculare
  • Placutele cu numarul de inmatriculare vechi, daca noul proprietar doreste schimbarea acestora sau daca vechiul proprietar este din alt judet
  • Procura notariala, in cazul in care actele nu sunt depuse de titular

In cazul persoanelor juridice, mai este nevoie si de documentele care atesta dobandirea personalitatii juridice, denumirea si sediul, in copie simpla, precum si de imputernicirea pentru reprezentantul legal al acestora. De asemenea, acestea trebuie sa prezinte si fisa de inmatriculare stampilata de organul financiar al fostul proprietar si al noului proprietar.

Persoanele fizice care achizitioneaza autovehiculul de la persoane juridice vor  depune, in locul contractului de vanzare-cumparare, factura de achizitie, care atesta dreptul de proprietate (original si copie).

Cum inmatriculezi o masina second hand din Germania, Olanda, Franta sau orice alta tara membra UE?

Un autovehicul second hand cumparat dintr-un stat membru al Uniunii Europene se inmatriculeaza dupa aceeasi procedura ca pentru un autovehicul uzat cumparat din Romania. Actele necesare sunt aceleasi, cu mentiunea ca, daca persoana care solicita inmatricularea mijlocului de transport achizitionat din alt stat membru al UE nu este inregistrata in scopuri de TVA, aceasta trebuie sa mai depuna, pe langa celelalte documente, si acest act:

  • formularul „Certificat privind atestarea platii taxei pe valoarea adaugată, in cazul achizitiilor intracomunitare de mijloace de transport”, prevazut de Ordinul presedintelului ANAF pentru aprobarea modelului si continutului formularelor „Certificat privind atestarea platii taxei pe valoarea adaugata, in cazul achizitiilor intracomunitare de mijloace de transport”. Acest formular se obtine de la sediul ANAF.

Iata care sunt pasii pe care trebuie sa ii urmezi:

In primul rand, vei avea nevoie de fisa de inmatriculare si de cererea de inmatriculare, care trebuie completate cu datele noului proprietar si ale masinii.

Urmeaza apoi polita RCA, fara de care nu vei putea inmatricula masina. Asigurarea auto trebuie sa fie valabila minimum sase luni. Masina va trebui inscrisa pe numele tau, la institutiile financiare, care iti vizeaza astfel fisa de inmatriculare. Pentru aceasta vei avea nevoie de urmatoarele acte, in original si copie:

  • actul de identitate
  • contractul de vanzare-cumparare
  • cartea de identitate a masinii
  • fisa de inmatriculare
  • o cerere tip, pe care o vei primi de la institutiiile financiare

Plateste apoi taxa pentru certificatul de inmatriculare, in valoare de 37 de lei, care poate fi achitata si online, folosind contul unic al Trezoreriei din orasul tau. Plata se poate face si la ghiseul trezoreriei, dar si la DRPCIV.

Pentru masinile second hand din Uniunea Europeana, proprietarul trebuie sa indeplineasca si procedurile RAR pentru obtinerea cartii masinii si a certificatului de autenticitate.

Ce acte nu mai sunt necesare incepand cu data de 1 februarie 2017?

De la 1 februarie, nu mai este necesara chitanta de plata a contravalorii taxei de inmatriculare, chitanta de plata a autorizarii inmatricularii temporare si nici dovada platii timbrului de mediu sau adeverinta din care reiesea nerestituirea taxei, in original si copie.

Taxa de inmatriculare, eliminata de la 1 februarie 2017, era in valoare de 60 de lei, in timp ce valoarea timbrului de mediu era stabilita pentru fiecare autovehicul in parte, tinand cont de mai multe criterii.

Acte necesare inmatriculare auto inceput/final de leasing:

La demararea unui leasing, firma de la care ai contractat leasingul este cea care ar trebui sa se ocupe de inmatricularea autovehiculului.

Documentele necesare inmatricularii definitive:

  • Cartea de identitate a autovehiculului
  • Documentul care atesta proprietatea si factura emisa de dealer sau de furnizor
  • Fisa de inmatriculare
  • Actul de identitate sau certificatul de inregistrare fiscala a utilizatorului

 

La terminarea unui leasing, compania va trebui sa iti puna la dispozitie urmatoarele documente:

  • Factura de valoare reziduala
  • Cartea masinii in original
  • Fisa de inmatriculare completata cu datele utilizatorului si datele firmei de leasing (datele detinatorului)
  • Copie dupa CIF (codul de inregistrare fiscala) al firmei de leasing

 

Vei avea nevoie de toate aceste acte cand vei merge la Directia de Impozite si Taxe Locale pentru a obtine vizarea fisei de inmatriculare.

Apoi, trebuie sa mergi la DRPCIV cu urmatoarele documente:

  • Cerere de inmatriculare
  • Fisa de inmatriculare vizata
  • Chitanta pentru certificatul de inmatriculare (37 de lei)
  • Factura reziduala, in original si copie
  • Cartea masinii, in original si copie
  • Actul de identitate al proprietarului, in original si copie
  • Talonul masinii, in original, stampilat de firma de leasing
  • Dovada efectuarii inspectiei tehnice periodice, care trebuie sa fie inca valabila
  • Numerele vechi de inmatriculare, daca este necesara schimbarea lor
  • Certificatul de atestare fiscala al firmei de leasing

 

foto 2

De ce acte ai nevoie pentru obtinerea numerelor provizorii pentru un autovehicul adus dintr-un stat membru UE/stat din afara UE?

Cei care vor sa circule pe o perioada provizorie cu un autovehicul adus din strainatate pot obtine placutele cu numere rosii, pentru care taxele sunt mai mici. Daca pentru autovehiculul respectiv nu s-a eliberat inca niciun set de numere provizorii, primul set poate avea din start valabilitatea de 90 de zile,  conditia fiind ca asigurarea RCA sa aiba si ea valabilitate minim 90 de zile.

De la 01 februarie 2017, posesorii de autovehicule care doresc sa scoata un al doilea rand de numere provizorii, o pot face, fara sa fie conditionati de plata timbrului de mediu. Acest al doilea set se poate elibera pe o perioada maxima de 60 de zile, in cazul in care a existat deja un prim set de numere rosii cu valabilitate 30 de zile.

Reglementarea mai precizeaza si ca soferii nu au dreptul sa circule cu numere rosii pe o perioada totala mai mare de 90 de zile.

Iata de ce acte ai nevoie pentru o inmatriculare auto provizorie:

  • Cerere de inmatriculare provizorie
  • Document de proprietate (original si copie)
  • Actul de identitate al solicitantului (original si copie)
  • Originalul si copia asigurarii RCA valabila
  • Dovada platii contravalorii autorizatiei de circulatie provizorie, in valoare de 13 lei.
  • Contravaloarea platii placutelor de inmatriculare provizorii (40 de lei)
  • Copia declaratiei vamale, pentru autovehiculele cumparate din afara Uniunii Europene
  • Procura notariala, in cazul in care actele nu sunt depuse de titular

In cazul in care inmatricularea se face pe persoana juridica, mai este nevoie si de documentele care atesta dobandirea personalitatii juridice, denumirea si sediul, in copie simpla, precum si imputernicirea pentru reprezentantul legal al acestora.

Ce taxe trebuie sa platesti pentru inmatricularea unei masini noi?

Dupa eliminarea taxei de inmatriculare si a timbrului de mediu, proprietarul unui autovehicul trebuie sa mai plateasca urmatoarele taxe:

  • Polita RCA  (+ asigurarea facultativa CASCO)
  • Taxa pentru certificatul de inmatriculare: 37 de lei
  • Taxa pentru eliberarea placutelor de inmatriculare (40 de lei – numar la rand 85 de lei – numar preferential)
  • Pentru masinile cumparate din afara Uniunii Europene se mai platesc taxele vamale si TVA-ul, in timp ce pentru autovehiculele cumparate din UE se plateste doar TVA-ul.

 

Ce taxe trebuie sa platesti pentru inmatricularea unei masini second hand?

  • Polita RCA
  • Taxa pentru certificatul de inmatriculare: 37 de lei
  • Taxa pentru eliberarea placutelor de inmatriculare (40 de lei – numar la rand, 85 de lei – numar preferential)
  • Taxa identificare – omologare RAR (dupa caz)
  • Pentru masinile cumparate din afara Uniunii Europene se mai platesc taxele vamale si TVA-ul, in timp ce pentru autovehiculele cumparate din UE se plateste doar TVA-ul (exceptie fac tranzactiile intre doua persoane fizice)

Sursa foto: Shutterstock